Sunday, 15 June 2014

               'Οπως παλια                                                                    Ca mai demult    
                                               
                                            
βοηθα με να μην σε χασω,                                     Ajuta-ma sa nu te pierd,
μεινε μαζι μου οπως παλια...                                  Ramai cu mine ca mai demult...
Η θεση σου ειναι στην αγκαλια μου                        Locul tau e in imbratisarea mea
Και η αιωνιοτητα σου ειναι δικια μου...                  Si vesnicia ta e cu mine...

Ελα σε  'μενα οπως το βραδυ που  με διαλεξες    Vino  ca in seara in care m-ai ales
και ζητα με ολη...ετσι κι αλλιως σου ανηκω!        si cere-ma toata...Oricum sunt a ta!
Μην αφησεις την απουσια να ριζωσει                   Nu lasa dorul sa prinda radacini
στο κενο των λογων που δεν μου τα λες...            in locul cuvintelor pe care nu mi le spui...    

Ακουσε με , αγαπησε με και πες μου                      Asculta-ma, iubeste-ma si spune-mi
πως θελεις να με ξανακανεις μητερα...                   ca vrei sa ma faci mama din nou....
Μην αφησεις το χρονο να παει χαμενος,                 Nu lasa timpul sa treaca pierdut
εγω υπαρχω και στις στιγμες που εσυ με ξεχνας...eu exist in clipele in care uiti de mine...

Σε θελω εδω οταν σε νιωθω                                       Te vreau aici cand simt ca tu esti
να εισαι το αλφα και το ωμεγα της ολης ζωης μου...  Alfa si Omega vietii mele intregi...
Μην χανεσαι στους δρομους που σε πανε μακρια      Nu mai rataci pe drumuri care te duc
ακομα και απο τον ιδιο σου εαυτο...                            Departe chiar si de tine insuti...

Ελα!Κανε τις μερες μου στιγμες του ουρανου         Vino! Fa-mi zilele  clipe de cer
και γεμισε μου τις νιχτες με 'σενα...                          si umple-mi noptile cu tine...
Φιλισε το χερι μου οπως παλια                                 Saruta-mi mana ca mai demult
Και παντρεψου το καλοκαιρι απο μεσα μου.....        Si casatoreste-te cu vara din mine...


Friday, 13 December 2013

Franturi...

 1)       13 MARTIE - Ziua cand luminile sufletului se aprind facand sa straluceasca in inima si in mintea noastra numele Maicutei: ZAMFIRA MONAHIA. 13 martie 2005 este un "ieri" cand am plans despartirea de Maicuta ,si un "azi" plin de dor dar si de bucurie pentru ca ,in timp,am invatat ca de acolo de unde s-a dus ,Maicuta ne ajuta si mai mult si e mereu aproape, mult mai aproape decat daca ar fi la Prislop sau la Sinaia... Maicuta Zamfira Constantinescu este cel mai "mare " om pe care eu l-am intalnit ,este darul meu de inceput care aduce la rastimpuri potrivite alte daruri in viata mea, este limanul linistit unde imi plec genunchii si-mi las lacrimile si gandurile si dorurile sa cada in soapte nesoptite... Maicuta mea draga...Maicuta mea din cer ,care stai aproape de Maica tuturor si de Tatal tuturor...Care impreuna petreci cu heruvimii , cu serafimii si cu toti sfintii ingeri celor care o viata intreaga ai luptat sa te asemeni ,si cetei sfintilor celor care au fost oamenii in trup ca si noi te-ai facut partasa, caci "minunat a facut Domnul pe cel cuvios al Sau" (Ps.4.3). Ajuta-ma,ca una ce singura imi stii toate tainele,sa raman pe calea pe care m-ai indreptat,amintindu-mi mereu ca e singura prin care se poate implini inima mea. Fa sa simt ca vesnicia incepe pe acest pamant si ca "sunt o faptura atat de minunata"..Da-mi sa traiesc clipe care ma invesnicesc...franturi din infinit...bucati de rai... Pune in locul dorului greu macar vise in care sa-mi vorbesti sau in care sa te vad sezand pe tron de imparateasa inalt, de flori de mar in mijlocul primaverii nesfarsite...Primeste dorul meu astazi ,cand Cerul te-a primit in Imparatia sa si roaga-te ca la sfarsitul vietii mele sa am de la Dumnezeu "binecuvantarea ucenicului iubit" asa precum aici ,in aceasta viata ,o am de la sfintia ta... ................................................................. Amin!
Photos: 2




2)Astazi se implinesc sapte ani de cand cerul si-a deschis portile cele de sarbatoare si Dumnezeu si-a intins mainile sa primeasca sufletul unei imparatese:MAICUTA ZAMFIRA ...Astazi e ziua cea mare si frumoasa pe care Primavara i-a daruit-o Maicutei pentru totdeauna,dar si noua, tuturor celor care am iubit-o si o purtam in suflet ca pe o icoana pe care o putem strange la piept fara sa ne vada nimeni,simtind bucuria intalnirii cu maicuta fara sa stie nimeni...Astazi e ziua cand ii multumim Maicutei ca ne-a invatat sa intelegem ca "suntem fapturi atat de minunate"...
Astazi e ziua cand nu vrem sa spunem multe cuvinte,ci doar sa ne-o amintim pe Maicuta in acea tacere sensibila,simtind clipe de cer,lasand sa coboare peste noi dorinta de desavarsire (...)


 
" in fata crucii tale stand ,in cer a sta ni se pare.."

Friday, 2 August 2013

Cum sa nu MA iubesc?

     Ma reindragostesc de mine ori de cate ori imi dau seama cat de profund pot sa simt, cat de mult pot sa iubesc si sa ma las iubita, cat suflet pot sa pun atunci cand am o dorinta care ,desi nu stiu cand se va  implini, stiu ca am in mine puterea  sa mi-o indeplinesc intr-o zi care nu e niciodata prea departe pentru mine ,iar drumul pana acolo e la fel de plin de emotie ca si cum ai deschide o usa dupa care stii sigur ca se afla ceea ce cauti...Nimic nu poate fi mai dulce decat apropierea de usa ,deschiderea ei incet, cu mii de bucurii care se urca unele peste altele  transformand secundele  in timp fara sfarsit iar sufletul in tremur de aripi de fluturi fericiti si zapaciti de atata vara si de lene...Mi-am creat o lume, anotimp dupa anotimp , inca de cand eram foarte mica ,atat de unica si de a mea ,pe care am crescut-o odata cu mine si in care eu  gasesc cea mai adevarata definitie a frumosului  si a minunii si toate raspunsurile despre fericire...Copilaria mea e plina de ierni de poveste in Retezat ,de primaveri in care eu chiar am simtit ce inseamna bucuria gasirii primului ghiocel,de veri de zmeura si de fan cosit , de toamne ca un inceput...de iarna :).Aveam si un izvor vesnic, adica ii ziceam vesnic pentru ca nu intelegeam de unde tot izvoraste atata apa,ani la rand ,in fiecare zi..Era infinit ca si cerul ,ca si stelele printre care imi doream sa ajung cand voi fi mare...

    Dar de ce imi place de mine in aceasta azi de august??Pentru ca e AUGUST!! Luna mea,peste care sta tolanit leul cel tare si mare si frumos ,regele bun,  iar cei  in zodia lui nu se  tem vreodata de ceva...Luna in care m-am nascut  si in care ma simt acasa...Nu as fi vrut sa vin pe lume in nici o alta luna sau zi  a anului..Simt ziua mea de nastere ca pe un dar ,desi eu nu am facut nimic sa-l merit... 16 AUGUST imi este ziua cea mai draga si abia astept sa ma bucur de ea,sa o simt ,sa o iubesc ca e a mea,sa o sarbatoresc ca pe o zi atat de minunata ..Simt ca are in ea toata vara iar eu o am intreaga in mine,pentru ca e a mea! Ziua in care eu sunt Vara care-si adoarme Leul  si pisicii in poala ,pe genunchii dezveliti de rochita jucausa  ca si ochii care dezvelesc lacrimile ce invelesc inima...Si e atata fericirie!! Da! Fericirea nu vine din lucrurile simple,cum spun cei care poate nu au fost fericiti niciodata cu adevarat; pentru mine fericirea vine din complexitatea sentimentelor,cu cat simti mai mult  si mai diferit,cu cat provocarile sunt mai indraznete  si implinirea dorintelor e mai departe ,atunci ,pe drumul spre tinta,esti cel mai fericit ,in intalnirea cu tine,cu gandurile tale,cu neputinta ta,cu puterea pe care nu ai stiut ca o ai sa treci mai departe...
     Si ma mai iubesc astazi pentru modul in care eu imi reprezint ANUL. Inca de cand bunicii mei m-au invatat lunile anului ,in mintea mea ,de 30 si ceva de ani, lunile anului  stau in acelasi loc, are fiecare culoarea ei (de exemplu August va fi intodeauna galben, Noiembrie verde si Decembrie albastru-argintiu).Si cu aceasta reprezentare,pentru mine anii nu trec,ci se se repeta,de fiecare data  mai frumos,mai plini de simtire,mai maturi ,mai frumosi...Nici cei trecuti nu raman undeva in urma departe,ci ii am cu mine pe toti, prin zilele minunate a caror data o tin minte cu mare usurinta chiar daca e vorba de intamplari "intamplate" acum 20 de ani..(cei care ma cunosc bine ,stiu asta :) ) .

 Fiecare luna a anului are daruri care-i fac pe oameni fericiti, fie ca e luna zilei lor de nastere,sau a copiilor sau alte aniversari sau pur si simplu zile care de dimineata sunt bune si in care suntem fericiti. Insa pentru mine August , ziua mea si Decembrie ,casa Craciunului, (care este magic cu adevarat, iarna ,zapada,muntele etc),sunt lunile mele iubite in care eu sunt tot timpul atat de fericita incat nu ma mai satur de mine..:)
   

Friday, 28 June 2013

Eu, cumintenia pamantului ?!

     
        -Iubi ,ai avut  dreptate ca vecinului din blocul de vizavi nu-i convine ca am parcat masina pe locul lui , mi-a zis Sebastian cand a venit de unde fusese plecat. Uite ,am gasit un bilet cu un nume si numarul de telefon ,e al lui cred...Oare ar trebui sa-l sun??
       -Ce bilet? am intrebat eu.
        Imi da biletul...o bucatica de hartie,pare a fi un colt de coperta de caiet, pe care scria:Vasilis, 6975842*** (numarul era complet dar nu vreau sa-l sune cineva :) )  Atunci mi-am amintit! Stiam exact cand si unde vazusem prima data bucatica asta de hartie!Am inceput,razand ,sa-i povestesc lui Sebastian...
        Ca sa inteleaga toti cei care citesc ,inainte de a va relata cum a ajuns acel bilet intre stergator si parbriz ,trebuie sa va spun ca eu ,in fiecare luni,miercuri si uneori si vineri , il duc pe Andrei,baiatul meu cel mic,la tenis.Nu stau degeaba timp de o ora si ceva cat trebuie sa-l astept ci  "bifez" si programul de sport pe ziua respectiva,(atunci cand nu  fac exercitiile " impreuna" cu Carmen Bruma :D). Echipata de sport (adica nu cu fusta si tocuri ,asta inseamna tinuta sport pentru mine :) ),merg sau alerg pe terenul de langa terenurile de tenis,fotbal,handbal ,baschet si volei ,special amenajat de primaria Veriei  pentru toti cei care vor sa faca sport. Vin de obicei  multi oameni: unii,parinti ca si mine care nu au ce face in timp ce-si asteapta copiii care sunt la diferite antrenamente, altii vin sa faca sport pentru ca acolo nu-i stinghereste nimic,din moment ce toti cei aflati acolo fac  acelasi lucru  ,a face sport devine o normalitate si incepi sa te simti in afara grupului daca nu faci ca ei ) ,altele, femei  sau fete, sunt prietene cate doua sau cate trei si ies "ca fetele" (atunci simt cum ma strapunge invidia ca prietena mea cea mai adevarata si unica ,Dana ,nu e cu mine, la fel patesc si cand merg la cumparaturi) si
 care  mai mult rad si barfesc decat alearga iar  daca au facut doua ture de stadion e deja ..mult ;altii sunt elevi de liceu care vin cu profesorul lor de sport sa exerseze saritura in lungime sau in inaltime ,100 m garduri si aruncarea greutatii ,dar astia din urma sunt in afara terenului,thanks God!!! Insa  cei mai multi dintre acesti sportivi de la ora 5 ,sunt barbati tineri,bruneti, frumosi,care nu se multumesc doar cu faptul ca sunt greci, mai vor sa aiba si un trup perfect :) si deci vin sa-l "lucreze" si in aer liber ,nu doar la sala...
        Acum doua zile cand am fost cel mai recent,  am mers cu Ionut,  baiatul cel mare la alergat si cred ca oricine putea sa inteleaga ca e copilul meu ,adica faptul ca sunt mama lui  si poate am si un sot acasa...De la mersul simplu am vrut sa trecem la pas alergator si a trebuit sa merg pana la masina sa-mi las jacheta si telefonul...In acest timp,cineva ,adica acest Vasilis pe care nu-l cunosc si nu am nici cea mai mica banuiala care dintre "fugitori"ar putea fi ,sigur a vazut la ce masina merg..Doar asa se explica ca stia care e masina mea,ca sa lase biletul..Eu nu banuiam nimic..Dar ,cand am plecat, dupa ce a terminat Andrei antrenamentul, Ionut a abservat la stergator bucatica de hartie:
    -Mami ,s-a prins ceva la stergator,a zis el.
    -Lasa , la primul semafor intind mana si o iau...Poate e o reclama ,i-am raspuns.Nu stiam ce e.Dar cand in sfarsit am prins rosu la semafor,desi eu am maini foarte lungi, nu am putut ajunge si astfel a ramas acolo pana a gasit-o Sebastian......
   mie , eu care sunt cumintenia pamantului (chiar daca  unii nu sunt de aceeasi parere), incerc tot timpul sa fiu decenta in toate  si nici macar nu ma simteam  la "inaltime" sau  diva, neavand tocuri, ,faceam doar sport ,mai bine zis alergam si eu ca toti oamenii,imi vedeam de treaba mea,de banda mea numarand  sutele de metrii (cam 3200 intr -o ora :)) si uneori sunt atat de cuminte incat nici muzica la casti nu ascult,ca altii,doar apa beau din cand in cand ...Nu ma uit dupa barbati pentru ca se zice ca toti sunt la fel :). And more, aveam si copilul cu mine!
 Ma intreb de ce oare mi-a lasat numarul lui de telefon
   Asadar,cine e Vasilis?? Ionut zice ca e Mos Craciun, pe care grecii il numesc AI VASILI,si mi-a dat numarul lui mie ,stiind ca eu din luna august incep numaratoarea  inversa a saptamanilor pana la Craciun ,sa-l sun sa mai vorbim ,ca cica nu are facebook ,na ,ca orice mos craciun...Varianta lui Andrei este sa las biletul tot acolo si data urmatoare cand mergem sa creada ca nu l-am vazut....Avea si Sebastian o varianta ,dar prefer sa nu o spun =)).
   Daca as stii sa ma exprim si urat in limba greaca, l-as suna...De fapt cred ca stiu adjectivul care i se potriveste  ,"malakas" .Da...in limba greaca , exact asta inseamna...:) Dar mai bine descopar eu cine este ,fara ca el sa stie ,cu talentul meu nedescoperit (inca) de cei de la FBI...Si o sa-i fac si poza.. Si o sa o pun pe facebook sa rada tot internetul de el ca nu stie cum sa abordeze o femeie, desi  vede ca are doi baieti cat ea de mari...Ati inteles ca problema mea nu e ca a vrut sa ia legatura  cu mine,putea sa-mi faca un compliment si gata ,cum fac  altii ,ci modul   in care a facut-o...Ca un prost!...Dar uneori,muschii si echipamentul sport ,de firma ,nu sunt de ajuns sa-i faca pe unii... barbati adevarati...O femeie vede intodeauna ,direct , behind the muscles...
    Cum de unde stiu ca avea muschi??Pai toti care vin acolo,au..Ei bine,asta a avut si creion...Dar de unde o fi luat bucatica de hartie??Oare de pe jos?? :(
    Cum sa faca un barbat grec asa ceva??Ei ,in mandria lor de greci, niciodata nu si-ar lasa numarul de telefon pe un parbriz....


Saturday, 15 June 2013

Despartire

               De o luna de zile ,de cand am aflat ca Ionut ,baiatul meu cel mare ,va trebui sa plece pentru o saptamana (!!!) cu echipa de handball a Veriei ,Filippos ,din care el  face parte ( e playmaker :) ), la  Campionatul national de handball care se desfasoara zilele acestea  in orasul Larissa , am simtit ca a venit neasteptatul moment  pe care imi era greu sa-l inteleg la alte mame, l-am negat pana acum, l-am amanat, intarziat , l-am ocolit in mintea mea si  l-am ascuns de fiecare data cand se facea referire la el  si anume despartirea pentru cateva zile  de copiii mei...
               De cand s-au nascut  ,adica de 13 ani Ionut si de 12 ani Andrei, nu i-am lasat departe de mine mai mult de o zi sau o noapte( in care am fost la vreo petrecere ,dar intotdeauna am fost prima care am plecat...pentru ca acasa ma asteptau ei ,care adormeau intreband pe buni "da' mami cand vine?") Poate sa para anormal pentru multi si poate chiar pentru unele mame...,dar eu asa sunt ,asa am ales sa fiu si niciodata nu as vrea sa fi fost altfel, pentru ca timpul petrecut alaturi de baietii mei este cea mai minunata parte din viata mea, epoca mea de aur, stiu ca nu am pierdut nimic din cresterea lor si ca i-am saturat de dragoste si am facut depozite de iubire  si de afectiune pentru toata viata lor ,dar si  a mea...Acest lucru  nu i-a facut deloc "mamosi" si nici legati de "fusta" mea ,cum unii inca mai sunt desi la randul lor au copii...Dimpotriva,desi fiindu-le mereu in preajma nu i-am sufocat ,nu i-am dadacit peste masura ci i-am invatat sa fie independenti ,au crescut plini de incredere in ei insisi , sunt puternici ,se impun in orice situatie (scoala din Grecia e cel mai tare exemplu),ma fac mandra de ei de zeci de ori ,nu  m-au facut sa plang pana acum decat de bucurie si de dor (mai ales dorul  de azi...:( ) Ma minunez si eu de mine insami cum si de unde stiu sa fiu o mama atat de "perfecta"? :D Stiu ca au cea mai puternica baza pe care orice copil ar trebui sa o aiba: grija si iubirea si prezenta zilnica  a parintilor ,sentimentul ca ei sunt mai importanti pentru parinti decat orice altceva ,dar nu doar  vorbe...Ei au constientizat asta ,i-am convins ,iar satisfactiile pe care ni le aduc cu atat de mare usurinta parca din partea lor,intrece orice bogatie lumeasca si orice capacitate ,verbala sau literara,de a exprima asta.
            Revenind la subiect...Ionut a fost primul ,cum era si normal fiind cel mai mare, sa produca momentul "desprinderii" pentru prima data in cei 13 ani ai lui si ai nostri...Chiar daca mi-a fost greu (ca pentru orice mama ,mai ales cand mama e si "leoaica") ,nu am vrut sa simta asta.L-am incurajat, l-am invatat putin cum sa fie liber fara a-si face de cap,l-am incredintat ca totul va fi bine  si ca va fi o experienta frumoasa si de neuitat pentru el..Nici lui nu i-a fost usor,am vazut in el curiozitatea unei experiente unice amestecandu-se cu o oarecare neliniste ,teama ,abia putand sa-mi spuna ,"o sa-mi fie foarte dor de tine ,dar tie sa nu-ti fie,da mami?"A fost ca si cum ar fi vrut sa ma scuteasca de dorul care stia ca o sa-l simta si el....Cum sa nu simti ca ti se urca inima in gat ca pe niste trepte ,calcand apasat incat  ii auzi pasii in amandoua urechile si iti este frica sa nu iasa afara?Lacrimile insa...
          Imi este dor de el...dar stiu ca e capabil sa se descurce singur intr-o camera de hotel ,stie sa manance frumos,iar in privinta tinutei vestimentare chiar nu-mi fac griji ,doar e copilul meu :).Sunt mandra de el !Si chiar daca in seara asta,patul lui va fi gol cand o sa merg in camera lor ,si voi saruta doar o frunte in loc de doua,si chiar daca o sa am lacrimi in ochi cand o sa adorm si o sa simt ca mor de dorul lui, o sa ma bucur ca am gasit puterea sa trec peste acest moment care nu e decat un pas inainte pentru copilul meu ,un pas important in devenirea lui ,in maturizarea lui ,iar pentru mine o bucurie ca ,ce am avut de  facut pana acum,am facut bine ,chiar foarte bine, ca am implinit cu toata inima ce trebuia sa implinesc si nu-mi ramane decat sa urmez acelasi drum ca pana acum ,de care sunt convinsa ca e cel mai bun....


  P.S. - pana la urma,orasul unde a plecat ,poarta unul din numele mamei lui,adica Larissa. Are doar  un "s" in plus iar acesta e  ,sa zicem, initiala tatalui Sebastian....asadar,inca o dovada ca nimic nu e intamplator pe lumea asta...nu are cum sa "scape" de mine...Ma intreb deja de pe acum:Andrei...de unde o sa vina cand o sa plece??:):)








Add caption

Friday, 28 October 2011

Maicuta Zamfira ,numele dorului nostru


                       Din cer Dumnezeu scutura`  primavara peste obrajii pamantului,iar din cuibul sufletului tristetea se revarsa` in ploaie de lacrimi peste obrajii lui Danut,copilul care si-a pierdut martisorul.E atat de mare durerea lui incat se simte descult pe  piatra tristetii,ca parasit  de copilarie.Langa el,in primavara`,alti copii -cu obraji pe care nu cad lacrimi ci zambetele fac gropite de fragezime si de veselie- se joaca in neastamparul crud si inocent – ca si ei! – al anotimpului ,ca vantul frin flori.
                      -De ce plangi?,intreba` un glas de copil desprins din jocul lui, pe Danut care parea mult  mai mic decat durerea cea noua` din sufletul lui.
                      -Eu…mi-am pierdut martisorul !Si lacrimile izvorara` mai multe,inghesuindu-se grele sub barbia tremuranda` ca un zbor de fluturi.Din limpezirea lacrimilor ii rasari in minte gandul sa le povesteasaca` si lor cum era martisorul iubit de el.Ii chema` pe copii adunandu-i in fata lui, cu primavara in ochi si asteptarea  in suflet.
                      Fusese atat de frumos  martisorul lui..pentru ca era al lui si nu al altcuiva!Il simtea atat de minunat incat se temea sa-l gaseasca ca sa nu-l piarda din nou.
                      Si  Danut incepu sa puna in cuvinte culoarea  martisorului care se contura incet,sensibil in ochii copiilor si ai florilor…

                     Martisorul nostru…Cine este?Cine-i  Danut?Cine sunt copii cu gropite in obraji?Suntem noi toti.Deopotriva cei care au cunoscut-o pe Maicuta ,alaturi de cei care si-ar fi dorit sa o cunoasca.Si intre ei e Danut.Si in sufletul lui Danut e zbor de ingeri si de flori roz in vant,pentru ca el are un martisor prins in piept in dreptul inimii,nu pe camasuta ci pe suflet.
                    Dar martisorul?
                        Cine este  martisorul mic si parfumat ca o dimineata zvelta prin piersicii infloriti??
                    …Este cea care poarta numele primaverii:Maicuta Zamfira…
                    Danut stia asta.Stia si ca atunci cand povestesti cuiva despre un om drag tie el devine prezent acolo si in inima ta si iti umple sufletul de cantec de vara,purtandu-l si pe cel ce asculta prin inima ta.Si fiecare cuvant e un pom inflorit,caci primavara` e sufletul…Si fiecare lacrima e o perla daruita sufletului celui drag…Si fiecare frunza…Si fiecare nor…Si fiecare pas…Si fiecare om care a vorbit candva cu omul pe care tu il iubesti, chiar si numai o singura data,iti devine drag pentru ca l-a privit in ochi…Atat de drag!…Pentru ca ochii lui au oglindit ochii celui pe care il iubesti tu…Pentru ca in auzul lui a rasunat vocea scumpa…Pentru ca bratele lui l-au imbratisat …Pentru ca buzele lui i-au sarutat mana care candva te-a mangaiat pe crestet iar acum o saruti in vis si in gand si iti vine sa inchizi ochii…Si iubesti fiecare usa pe care a intrat  sau a iesit omul drag tie caci dincolo de ea poate se mai aud inca soaptele lui si intri incet si ai vrea sa fii inger atunci ca sa nu le tulburi somnul…Si ferestra chiliei prin care venea lumina ziua si cantec de greieri noaptea,o simti adapostind mai mult vise decat somn si ai vrea sa lasi in jos jaluzelele,ocrotind somnul asa cum fac mamele iubitoare in diminetile in care copiii nu merg la scoala...Si fiecare treapta…Si fiecare piatra…Si fiecare carare care s-a intins  sub pasii celui drag…Orice lucru ,fie cat de mic,de la eticheta unui produs preferat pana la faptul ca “merele ar trebui consumate cu coaja cu tot”,devine o comoara,un izvor din care amintirile se revarsa in suflet si lacrimile pe obraz.
                    Si iti este dor!Un dor rotund,greu,plin in sufletul gol.Dar dorul ne face sa iubim mai mult si atunci cand ne e dor cel care lipseste e mult mai prezent in noi decat daca ar fi alaturi si ne-ar tine de mana`.Ne e dor de oamenii si locurile si lucrurile care ne-au implinit in mod desavarsit inima;de acestea ne e dor sa le avem din nou;dar dorul tocmai aceasta ne spune ca toate sunt inlauntrul nostru,caci altfel cum ne-ar putea fi dor?Dorul nu-i decat  o cale de a ne intoarce in noi insine si de a fi impreuna…
                   Pentru ca ne e dor de Maicuta Zamfira (mai mult decat lui Danut de martisorul lui) vorbim despre ea,ne-o amintim mai ales atunci  cand cel cu care vorbim
nu a cunoscut-o si vrem atat de mult sa-l facem sa-si doreasca sa o fi cunoscut incat dupa ce i-am povesti tot sa-i fie si lui la fel de dor ca si noua.E asa de dulce dorul de Maicuta incat am vrea sa fim vant si sa-l ducem peste tot ,sa spunem tuturor cum implineste Maicuta  sufletul !Iar lor sa le fie dor…
                   Dar mai ales  sa spunem elevelor care sunt  acum si care vor veni la Seminar la Prislop si care nu au cunoscut-o pe  Maicuta .Ele trebuie sa stie primele ,primele sa simta dorul.Eu, nu stiu ,nu pot,imi e teama sa ma gandesc cum ar fi fost viata mea daca nu m-as fi intalnit cu Pislopul si cu Maicuta,daca nu as fi fost eleva la Seminar.Daca viata s-ar repeta  nu o data ci de o mie de ori cu putinta de a alege de fiecare data o alta viata, as alege sa o am de o mie de ori pe aceasta,pentru ca doar aici,acum,cu numele ce-l port am venit la Prislop …   
                   Despre intalnirea mea cu Maicuta draga si cateva dintre clipele de lumina cu lacrimi si cu zambete ,am scris o “Scrisoare de primavara`” pe care “un inger a dus-o Maicutei in cer”…Acum,ingerul  “o sa duca doar dragostea”, caci  randurile acestea  sunt pentru elevele de la Seminar care nu au vazut-o niciodata pe Maicuta.Iar ingerul –care acum asteapta langa titlu,jucandu-se cu literele lui- o sa le invete cum sa le fie si lor dor de Maicuta desi nu au cunoscut-o,nu au avut intalniri de inaltare si de bucurie,nu au un loc la Prislop pe care sa-l simta ca altarul unei clipe invesnicitoare alaturi de Maicuta,nu i-au sarutat mana,nu au fost imbratisate de privirea calda ca o dragoste care venea in urma mustrarii,nu i-au urmarit pasii in dorinta de a se indrepta spre ele,nu au fost chemate la Maicuta care “avea sa-ti spuna ceva”,nu au asteptat-o afara seara tarziu in balconul cu povesti de la camera 2 cand Maicuta urma sa soseasca de la Sinaia(…)si mai ales nu au simtit golul acela patrunzator si greu la aflarea vestii ca Maicuta draga nu mai este…
…………………………………………………………………………………………….
                   Maicuta era micuta`.Dar,daca nu ar fi fost  asa nu i s-ar mai fi spus “Maicuta”.Acesta nu-i  decat primul lucru dulce despre ea;iar lucrurile mici sunt intotdeauna pline de o  gingasie care te cheama sa le iubesti.Stia sa aduca atata fericire in suflet ca atunci cand vezi un ghiocel timpuriu  in luna februarie.Avea miscari lente si delicate incat te facea sa te intrebi oare cum se misca ingeri in cer daca unii oameni au astfel de miscari aici pe pamant?Era atenta cu toate lucrurile,cu cele mici la fel ca si cu cele mari.Avea tot timpul o tinuta aranjata,curata;caci si sufletul ii era curat;atat de curat

                                                      
ca iti venea sa spui :,,Iata intr-adevar israelit in care nu exista viclesug!”(Ioan 1,47).Iarna
 nu purta palton;avea un cojocel maro asortat ghetutelor cu talpa groasa:era atat de scumpa cand purta cojocelul!…
                   Si ochii…si mainile…si vocea…
                   O vad venind la ora de Psihologie cu o carte veche -atat de veche incat ceruse coperti noi,care acum erau albe.Maicuta profesoara`…Nu sunt cuvinte sa o cuprinda! Intrarea in clasa…Scrierea numelor marilor psihologi pe tabla…A doua pereche de ochelari suprapusa celei purtate in mod obisnuit….
                   Ne cunostea dupa o psihologie care nu e facuta de oameni si “raspundea” fiecareia dintre noi cum trebuie sa fim noi,cine suntem noi,unde mergem noi.
                   Aveam si note;cate doua pe trimestru.Numele scris de mana Maicutei in carnetul de note nu era doar semnatura profesorului,ci pecetea unei comuniuni unice,fiecare putand sa o simta pe maicuta ca fiind  a ei.Eu ii spuneam Maicuta  mea draga…
                  Cand aveam un dor launtric si i-l spuneam,dorul se facea mai dor,bucuria se intindea fara margini,parca dincolo de portile sufletului,minunandu-ne noi insine ca “suntem fapturi atat de minunate”( Ps.138,14),ca interiorul nostru e mai profund decat stiam,adapostind sentimente fara de sfarsit,nebanuite pana atunci,asa cum nu banuisem dimineata minunea ce urma sa se arate la amiaza.Iar pentru sufletul  greu sau neimplinit,Maicuta avea cuvinte aducatoare de pace si senin.;si flori zambeau atunci in iarba si-n cantecul mierlei,umpland sufletul ca o incapere in care ai aprins tamaie si ii astepti pe ingeri sa vina sa poposeasca…
                Atunci cand eram “jucause”si neatente cu viata noastra,cu o privire Maicuta linistea neastamparul;urmau apoi cuvintele de  “invatatura` de minte”,care nu erau mai grele decat faptul ca le primeai in fata unor oameni care ai fi dorit sa nu fie acolo atunci.
                Atatea taine ne-a invatat…Tainele se duceau drept in suflet,grabite si nu aveai timp sa le strangi mai intai in brate si sa le saruti; si atunci iti venea sa o imbratisezi pe Maicuta.Si cum sa nu-ti doresti asta  cand iti spunea despre simtirea in inima a celuilalt,comuniunea de deasupra lucrurilor cu cel pe care il iubesti si-l porti in inima…;cum sunt sufletele impreuna,cum se simt unul pe altul fara cuvinte,fara priviri,deasupra gandurilor…Ce dar nepretuit sa simti la fel cu celalalt,sa vezi cu ochii sufletului tau in sufletul lui,sa ti-l descoperi in bucuria cu care el se daruieste sufletului tau,intreg,purtandu-te in alta parte…unde cuvintele se tem si se minuneaza de atata bucurie pe care nu o pot cuprinde in imbratisarea lor (asa cum nici pe Maicuta nu pot).Acum cand nu mai este cu noi aici pe pamant,trairile sunt parca si mai adevarate,mai inalte,lasand daruri in urma lor si dorul de a fi impreuna din nou,acolo unde este ea acum.
                O simtim ca un poem cu versuri ce coboara  pe inima noastra cum coboara fluturii pe flori si roua in gradini,tremurand in suflet si adapostindu-ne sensibil in zborul ingerilor,spre cer.Dar si sufletele adapostesc icoana Maicutei.Si ingerii stiu!
                 Gandul la Maicuta – camp verde intins sub soare unde candva fericirea si-a facut cuib pentru totdeauna din mireasma iubirii ,a florilor si a fanului cosit…Si gandul se inalta sus ,sus de tot,pana in vazduhul inimii,umplandu-ne de dor…Gandul la Maicuta ne apleaca capul in fata mormantului ei,sorbind in ochi pana in adancuri departe ”pamantul din care a fost luata” si in care s-a reintors,si numele scump odihnit pe cruce:ZAMFIRA  MONAHIA.Pace din cer coboara` atunci in noi ingenunchind fara sa stim ca ingenunchem…Si ochii se umplu de lacrimi…
                                                          
                Exista in viata noastra oameni pe care ii simtim ai fi cunoscut dintotdeauna,ca si cum viata noastra ar fi inceput in clipa in care i-am intalnit sau, chiar mai mult,in clipa cand  am primit vestea ca-i vom intalni.;si exista momente,clipe petrecute impreuna cu acesti oameni ,pe care le simtim venind din vesnicie…,de acolo de unde vin si ei …si unde sunt si ingeri.Maicuta a fost un astfel de inger printre noi,trimis sa  ne “tulbure”apa constiintei limpezind-o si facand-o atat de transparenta incat sa poata curge fara oprire prin ea toate lucrurile sensibile…
               Asa era Maicuta…Asa am simtit-o eu…ca o vara` ce-ti trece prin suflet si dupa care plangi cu lacrimile toamnei pentru ca a plecat,dar ti-a ramas in suflet cum ramane ca o iubire dintre cele mai curate si careia i-ai dat un loc in inima ta pentru vesnicie si pe care l-ai numit cu numele ei…Si cand regasesti vara,in suflet se face primavara…

               Vi-l mai amintiti pe Danut?
               In primavara de afara sufletul lui Danut nu avea loc nici sa cante,nici sa rada`,nici sa-l poarte  peste dealuri, prin livezi.In locul lacrimilor,regasirea  martisorului ii juca acum pe obraji .Tristetea plecase pe picioare de tacere asa cum pleaca ploaia cand se duc norii ,dezvelind surasul senin al cerului.Danut era dus din bucurie in bucurie ,cu martisorul in mana si fericirea in suflet,golind  peste ceilalti copii implinirea lui.Si se simtea ca un infinit…Si era bucuros ca-l pierduse,caci altfel  nu ar fi stiut acum cum umple  o regasire sufletul…Totul era lumina`…Si  peste tot,primavara`!
              …Iar Danut impreuna cu martisorul lui!


            
                                                                     by Larisa Maria Horgos,March 2006

Monday, 15 August 2011

I'm so special! Pentru ca e Ziua Mea! Am Doua Zile!!

             Ma consider norocoasa , norocita ,adica daruita cu noroc,cu lucruri bune ,deci fericita .Si mai ales in aceste doua zile ale mele,15 si 16 august,imi dau seama cate lucruri minunate am in viata mea.Daca as vrea sa le enumar, mintea s-ar opri si le-as simti doar in inima ca o ploaie de lacrimi de fericire.Dar cum ploaia trece, las minunea mea de viata sa se despleteasca in cuvinte: e darul pe care  mi-l fac mie insami...
            Asadar....Asadar sa va spun prima data de ce sunt norocoasa?Ei bine,norocoasa nu in sensul acela cam neinteles al norocului,ci mai bine zis iubesc sa traiesc viata in normalitatea ei ,iar viata imi ofera lucruri si persoane care imi implinesc profund inima...De exemplu, pentru inceput, pot sa spun ca am doua zile ale mele ,pe care nu le-as schimba cu nici o alta zi din an si nu le-as da pe zilele unui an intreg : ziua mea de nume,15 august si ziua mea de nastere,16 august.Amandoua la un loc imi aduc suficient timp de sarbatoare si sarbatorire,...ma fac sa ma simt speciala si azi si maine,....fac ca eclipsa de rutina sa o simt cu multa lumina,... sunt (aceste doua zile) ca un barometru ce masoara acum  nu doar varsta mea ,ci mai ales dragostea, a mea si a celorlalti fata de mine,....sunt ca o minune pe care o astept un an intreg, la fel cum de altfel astept si Craciunul,...sunt nu atat cadouri si flori cat mai ales dragostea pe care o "vezi" in inima celuilalt,...sunt incununarea anului sau mai bine zis anul nou care incepe pentru mine,...sunt tortul cu gust de vara de foc, in zodia Leului....
           Si ar mai putea fi multe....
           Si de ce mai sunt norocoasa?Pentru ca am doi baieti minunati care in fiecare an  aduc acestor doua zile veselie neintrerupta,urari peste tot,verbale sau scrise,de la servetele  de masa , la usa  de la baie,de la petreceri organizate "in aer liber" la ei in camera pe covor, cu personaje ,case si copaci in miniatura,la slide show-uri pe care le pregatesc cu cateva zile inainte,cu usa inchisa si cu mesajul "te rog, mami ,sa nu intri la noi "....Ma fac sa simt ca nu mai incape atata bucurie in inima mea si ii imbratisez si ii sarut  rostind la intamplare cuvinte de dragalasenie pe care mintea nu le mai controleaza parca...(nu pot da exemple:) ) Ei m-au facut pe mine mama, fara ei viata mea nu ar fi fost completa, ar fi avut o lipsa pe care nimic  nu o poate inlocui...
          .....Si mai sunt norocoasa...pentru ca IUBESC!Si pentru ca EL ma iubeste too.Pentru  ca,referindu-ma doar la aceste "doua zile",ma minunez de el cum le umple cu toata dragostea lui pentru mine golindu-le de orice gand sau lucru care nu are legatura cu noi doi...Cum stie sa aleaga totul,aratandu-mi ca inima mea e la el ,cum imi face "casa" in sufletul lui,cum nu ma lasa sa adorm fara el si cum stie sa ma trezeasca,aducand in somnul meu,prin glasul dulce al diminetii ,urari ca si cea de azi: "la multi ani de ziua numelui...Numele tau o sa ma insoteasca pana la sfarsit.. " Si atunci cum sa nu zic ca sunt norocoasa ,cand am langa mine o minune de care ma indragostesc ,de ani de zile,din ce in ce mai mult?
            Sa mai zic de parintii mei minunati?de prietenii mei putini ,dar adevarati?sau de elevii mei care nu m-au uitat?
            Gasesc mii de motive  in aceste doua zile care ma fac sa ma simt speciala pana la urmatoarea celebrare.Viata e minunata,chiar daca nu in fiecare zi e ziua noastra.Iar atunci cand nu vedem nimic bun in viata noastra,atunci cand simtim ca dincolo de o anumita limita nu putem trece si ca secunda urmatoare nu mai are sfarsit...,abia atunci se termina raul si incepe un alt drum, atunci se termina intunericul si se aprinde lumina,  atunci lacrimile de suferinta si de dor se topesc  in lacrimi de fericire in bucuria imbratisarii, atunci se dezleaga sufletul  si ochii rad de drag si tot ce a fost greu  si am urat ,incepem sa iubim, pentru ca ne-a adus atata bucurie si ne-a facut mai puternici...

   LA MULTI ANI MIE! la multi ani tuturor care isi amintesc de mine in aceste doua zile...La multi ani vietii care in fiecare an incepe mai minunata,mai profunda,mai intelegatoare...




                                                                                                           
                                                                                              by me
                                                                                 dated:  on my nameday
                                                                                location:   my sweet home