Maicuta Zamfira ,numele dorului nostru

                       Din cer Dumnezeu scutura`  primavara peste obrajii pamantului,iar din cuibul sufletului tristetea se revarsa` in ploaie de lacrimi peste obrajii lui Danut,copilul care si-a pierdut martisorul.E atat de mare durerea lui incat se simte descult pe  piatra tristetii,ca parasit  de copilarie.Langa el,in primavara`,alti copii -cu obraji pe care nu cad lacrimi ci zambetele fac gropite de fragezime si de veselie- se joaca in neastamparul crud si inocent – ca si ei! – al anotimpului ,ca vantul frin flori.
                      -De ce plangi?,intreba` un glas de copil desprins din jocul lui, pe Danut care parea mult  mai mic decat durerea cea noua` din sufletul lui.
                      -Eu…mi-am pierdut martisorul !Si lacrimile izvorara` mai multe,inghesuindu-se grele sub barbia tremuranda` ca un zbor de fluturi.Din limpezirea lacrimilor ii rasari in minte gandul sa le povesteasaca` si lor cum era martisorul iubit de el.Ii chema` pe copii adunandu-i in fata lui, cu primavara in ochi si asteptarea  in suflet.
                      Fusese atat de frumos  martisorul lui..pentru ca era al lui si nu al altcuiva!Il simtea atat de minunat incat se temea sa-l gaseasca ca sa nu-l piarda din nou.
                      Si  Danut incepu sa puna in cuvinte culoarea  martisorului care se contura incet,sensibil in ochii copiilor si ai florilor…

                     Martisorul nostru…Cine este?Cine-i  Danut?Cine sunt copii cu gropite in obraji?Suntem noi toti.Deopotriva cei care au cunoscut-o pe Maicuta ,alaturi de cei care si-ar fi dorit sa o cunoasca.Si intre ei e Danut.Si in sufletul lui Danut e zbor de ingeri si de flori roz in vant,pentru ca el are un martisor prins in piept in dreptul inimii,nu pe camasuta ci pe suflet.
                    Dar martisorul?
                        Cine este  martisorul mic si parfumat ca o dimineata zvelta in picurii de roua?
                    …Este cea care poarta numele primaverii:Maicuta Zamfira…
                    Danut stia asta.Stia si ca atunci cand povestesti cuiva despre un om drag tie el devine prezent acolo si in inima ta si iti umple sufletul de cantec de vara,purtandu-l si pe cel ce asculta prin inima ta.Si fiecare cuvant e un pom inflorit,caci primavara` e sufletul…Si fiecare lacrima e o perla daruita sufletului celui drag…Si fiecare frunza…Si fiecare nor…Si fiecare pas…Si fiecare om care a vorbit candva cu omul pe care tu il iubesti, chiar si numai o singura data,iti devine drag pentru ca l-a privit in ochi…Atat de drag!…Pentru ca ochii lui au oglindit ochii celui pe care il iubesti tu…Pentru ca in auzul lui a rasunat vocea scumpa…Pentru ca mainile lui l-au imbratisat …Pentru ca buzele lui i-au sarutat mana care candva te-a mangaiat pe crestet iar acum o saruti in vis si in gand si iti vine sa inchizi ochii…Si iubesti fiecare usa pe care a intrat  sau a iesit omul drag tie caci dincolo de ea poate se mai aud inca soaptele lui si intri incet si ai vrea sa fi inger atunci ca sa nu le tulburi somnul…Si ferestra chiliei prin care venea lumina ziua si cantec de greieri noaptea,o simti adapostind mai mult vise decat somn si ai vrea sa lasi in jos jaluzelele,ocrotind somnul asa cum fac mamele iubitoare in diminetile in care copiii nu

                                                     

 merg la scoala.Si fiecare treapta…Si fiecare piatra…Si fiecare carare care s-a intins                                                           
sub pasii celui drag…Orice lucru ,fie cat de mic,de la eticheta unui produs preferat pana la faptul ca “merele ar trebui consumate cu coaja cu tot”,devine o comoara,un izvor din care amintirile se revarsa in suflet si lacrimile pe obraz.
                    Si iti este dor!Un dor rotund,greu,plin in sufletul gol.Dar dorul ne face sa iubim mai mult si atunci cand ne e dor cel care lipseste e mult mai prezent in noi decat daca ar fi alaturi si ne-ar tine de mana`.Ne e dor de oamenii si locurile si lucrurile care ne-au implinit in mod desavarsit inima;de acestea ne e dor sa le avem din nou;dar dorul tocmai aceasta ne spune ca toate sunt inlauntrul nostru,caci altfel cum ne-ar putea fi dor?Dorul nu-i decat  o cale de a ne intoarce in noi insine si de a fi impreuna…
                   Pentru ca ne e dor de Maicuta Zamfira (mai mult decat lui Danut de martisorul lui) vorbim despre ea,ne-o amintim mai ales atunci  cand cel cu care vorbim
nu a cunoscut-o si vrem atat de mult sa-l facem sa-si doreasca sa o fi cunoscut incat dupa ce i-am povesti tot sa-i fie si lui la fel de dor ca si noua.E asa de dulce dorul de Maicuta incat am vrea sa fim vant si sa-l ducem peste tot ,sa spunem tuturor cum implineste Maicuta  sufletul !Iar lor sa le fie dor…
                   Dar mai ales  sa spunem elevelor care sunt  acum si care vor veni la Seminar la Prislop si care nu au cunoscut-o pe  Maicuta .Ele trebuie sa stie primele ,primele sa simta dorul.Eu, nu stiu ,nu pot,imi e teama sa ma gandesc cum ar fi fost viata mea daca nu m-as fi intalnit cu Pislopul si cu Maicuta,daca nu as fi fost eleva la Seminar.Daca viata s-ar repeta  nu o data ci de o mie de ori cu putinta de a alege de fiecare data o alta viata, as alege sa o am de o mie de ori pe aceasta,pentru ca doar aici,acum,cu numele ce-l port am venit la Prislop …   
                   Despre intalnirea mea cu Maicuta draga si cateva dintre clipele de lumina cu lacrimi si cu zambete ,am scris o “Scrisoare de primavara`” pe care “un inger a dus-o Maicutei in cer”…Acum,ingerul  “o sa duca doar dragostea”, caci  randurile acestea  sunt pentru elevele de la Seminar care nu au vazut-o niciodata pe Maicuta.Iar ingerul –care acum asteapta langa titlu,jucandu-se cu literele lui- o sa le invete cum sa le fie si lor dor de Maicuta desi nu au cunoscut-o,nu au avut intalniri de inaltare si de bucurie,nu au un loc la Prislop pe care sa-l simta ca altarul unei clipe invesnicitoare alaturi de Maicuta,nu i-au sarutat mana,nu au fost imbratisate de privirea calda ca o dragoste care venea in urma mustrarii,nu i-au urmarit pasii in dorinta de a se indrepta spre ele,nu au fost chemate la Maicuta care “avea sa-ti spuna ceva”,nu au asteptat-o afara seara tarziu in balconul cu povesti de la camera 2 cand Maicuta urma sa soseasca de la Sinaia(…)si mai ales nu au simtit golul acela patrunzator si greu la aflarea vestii ca Maicuta draga nu mai este…
…………………………………………………………………………………………….
                   Maicuta era micuta`.Dar,daca nu ar fi fost  asa nu i s-ar mai fi spus “Maicuta”.Acesta nu-i  decat primul lucru dulce despre ea;iar lucrurile mici sunt intotdeauna pline de o  gingasie care te cheama sa le iubesti.Stia sa aduca atata fericire in suflet ca atunci cand vezi un ghiocel timpuriu  in luna februarie.Avea miscari lente si delicate incat te facea sa te intrebi oare cum se misca ingeri in cer daca unii oameni au astfel de miscari aici pe pamant?Era atenta cu toate lucrurile,cu cele mici la fel ca si cu cele mari.Avea tot timpul o tinuta aranjata,curata;caci si sufletul ii era curat;atat de curat

                                                      
ca iti venea sa spui :,,Iata intr-adevar israelit in care nu exista viclesug!”(Ioan 1,47).Iarna
 nu purta palton;avea un cojocel maro asortat ghetutelor cu talpa groasa:era atat de scumpa cand purta cojocelul!…
                   Si ochii…si mainile…si vocea…
                   O vad venind la ora de Psihologie cu o carte veche -atat de veche incat ceruse coperti noi,care acum erau albe.Maicuta profesoara`…Nu sunt cuvinte sa o cuprinda! Intrarea in clasa…Scrierea numelor marilor psihologi pe tabla…A doua pereche de ochelari suprapusa celei purtate in mod obisnuit….
                   Ne cunostea dupa o psihologie care nu e facuta de oameni si “raspundea” fiecareia dintre noi cum trebuie sa fim noi,cine suntem noi,unde mergem noi.
                   Aveam si note;cate doua pe trimestru.Numele scris de mana Maicutei in carnetul de note nu era doar semnatura profesorului,ci pecetea unei comuniuni unice,fiecare putand sa o simta pe maicuta ca fiind  a ei.Eu ii spuneam Maicuta  mea draga…
                  Cand aveam un dor launtric si i-l spuneam,dorul se facea mai dor,bucuria se intindea fara margini,parca dincolo de portile sufletului,minunandu-ne noi insine ca “suntem fapturi atat de minunate”( Ps.138,14),ca interiorul nostru e mai profund decat stiam,adapostind sentimente fara de sfarsit,nebanuite pana atunci,asa cum nu banuisem dimineata minunea ce urma sa se arate la amiaza.Iar pentru sufletul  greu sau neimplinit,Maicuta avea cuvinte aducatoare de pace si senin.;si flori zambeau atunci in iarba si-n cantecul mierlei,umpland sufletul ca o incapere in care ai aprins tamaie si ii astepti pe ingeri sa vina sa poposeasca…
                Atunci cand eram “jucause”si neatente cu viata noastra,cu o privire Maicuta linistea neastamparul;urmau apoi cuvintele de  “invatatura` de minte”,care nu erau mai grele decat faptul ca le primeai in fata unor oameni care ai fi dorit sa nu fie acolo atunci.
                Atatea taine ne-a invatat…Tainele se duceau drept in suflet,grabite si nu aveai timp sa le strangi mai intai in brate si sa le saruti; si atunci iti venea sa o imbratisezi pe Maicuta.Si cum sa nu-ti doresti asta  cand iti spunea despre simtirea in inima a celuilalt,comuniunea de deasupra lucrurilor cu cel pe care il iubesti si-l porti in inima…;cum sunt sufletele impreuna,cum se simt unul pe altul fara cuvinte,fara priviri,deasupra gandurilor…Ce dar nepretuit sa simti la fel cu celalalt,sa vezi cu ochii sufletului tau in sufletul lui,sa ti-l descoperi in bucuria cu care el se daruieste sufletului tau,intreg,purtandu-te in alta parte…unde cuvintele se tem si se minuneaza de atata bucurie pe care nu o pot cuprinde in imbratisarea lor (asa cum nici pe Maicuta nu pot).Acum cand nu mai este cu noi aici pe pamant,trairile sunt parca si mai adevarate,mai inalte,lasand daruri in urma lor si dorul de a fi impreuna din nou,acolo unde este ea acum.
                O simtim ca un poem cu versuri ce coboara  pe inima noastra cum coboara fluturii pe flori si roua in gradini,tremurand in suflet si adapostindu-ne sensibil in zborul ingerilor,spre cer.Dar si sufletele adapostesc icoana Maicutei.Si ingerii stiu!
                 Gandul la Maicuta – camp verde intins sub soare unde candva fericirea si-a facut cuib pentru totdeauna din mireasma iubirii ,a florilor si a fanului cosit…Si gandul se inalta sus ,sus de tot,pana in vazduhul inimii,umplandu-ne de dor…Gandul la Maicuta ne apleaca capul in fata mormantului ei,sorbind in ochi pana in adancuri departe ”pamantul din care a fost luata” si in care s-a reintors,si numele scump odihnit pe cruce:ZAMFIRA  MONAHIA.Pace din cer coboara` atunci in noi ingenunchind fara sa stim ca ingenunchem…Si ochii se umplu de lacrimi…
                                                          
                Exista in viata noastra oameni pe care ii simtim ai fi cunoscut dintotdeauna,ca si cum viata noastra ar fi inceput in clipa in care i-am intalnit sau, chiar mai mult,in clipa cand  am primit vestea ca-i vom intalni.;si exista momente,clipe petrecute impreuna cu acesti oameni ,pe care le simtim venind din vesnicie…,de acolo de unde vin si ei …si unde sunt si ingeri.Maicuta a fost un astfel de inger printre noi,trimis sa  ne “tulbure”apa constiintei limpezind-o si facand-o atat de transparenta incat sa poata curge fara oprire prin ea toate lucrurile sensibile…
               Asa era Maicuta…Asa am simtit-o eu…ca o vara` ce-ti trece prin suflet si dupa care plangi cu lacrimile toamnei pentru ca a plecat,dar ti-a ramas in suflet cum ramane ca o iubire dintre cele mai curate si careia i-ai dat un loc in inima ta pentru vesnicie si pe care l-ai numit cu numele ei…Si cand regasesti vara,in suflet se face primavara…

               Vi-l mai amintiti pe Danut?
               In primavara de afara sufletul lui Danut nu avea loc nici sa cante,nici sa rada`,nici sa-l poarte  peste dealuri, prin livezi.In locul lacrimilor,regasirea  martisorului ii juca acum pe obraji .Tristetea plecase pe picioare de tacere asa cum pleaca ploaia cand se duc norii ,dezvelind surasul senin al cerului.Danut era dus din bucurie in bucurie ,cu martisorul in mana si fericirea in suflet,golind  peste ceilalti copii implinirea lui.Si se simtea ca un infinit…Si era bucuros ca-l pierduse,caci altfel  nu ar fi stiut acum cum umple  o regasire sufletul…Totul era lumina`…Si  peste tot,primavara`!
              …Iar Danut impreuna cu martisorul lui!


            
                                                                     by Larisa Maria Horgos,March 2006

I'm so special! Pentru ca e Ziua Mea! Am Doua Zile!!

             Ma consider o norocoasa..Si mai ales in aceste doua zile ale mele,15 si 16 august,imi dau seama cate lucruri minunate am in viata mea.Daca as vrea sa le enumar mintea s-ar opri si le-as simti doar in inima ca o ploaie de lacrimi de fericire.Dar cum ploaie trece,las minunea mea de viata sa se despleteasca in cuvinte:e darul pe care eu mi-l fac mie insami...
            Asadar....Asadar sa va spun prima data de ce sunt norocoasa?Ei bine,norocoasa nu in sensul acela cam neinteles al norocului,ci mai bine zis iubesc sa traiesc viata in normalitatea ei ,iar viata imi ofera lucruri si persoane care imi implinesc profund inima...De exemplu,pentru inceput,pot sa spun ca am doua zile ale mele ,pe care nu le-as schimba cu nici o alta zi din an si nu le-as da pe zilele unui an intreg: ziua mea de nume,15 august si ziua mea de nastere,16 august.Amandoua la un loc imi aduc suficient timp de sarbatoare si sarbatorire,...ma fac sa ma simt speciala si azi si maine,....fac ca eclipsa de rutina sa o simt cu multa lumina,... sunt ca un barometru ce masoara acum  nu doar varsta mea ,ci mai ales dragostea,a mea si a celorlalti fata de mine,....sunt ca o minune pe care o astept un an intreg,la fel cum de altfel astept si Craciunul,...sunt nu atat cadouri si flori cat mai ales dragostea pe care o "vezi" in inima celuilalt,...sunt incununarea anului sau mai bine zis anul nou care incepe pentru mine,...sunt tortul cu gust de vara de foc, in zodia Leului....
           Si ar mai putea fi multe....
           Si de ce mai sunt norocoasa?Pentru ca am doi baieti minunati care in fiecare an  aduc acestor doua zile veselie neintrerupta,urari peste tot,verbale sau scrise,de la servetele  de masa , la usa  de la baie,de la petreceri organizate "in aer liber" la ei in camera pe covor, cu personaje ,case si copaci in miniatura,la slide show-uri pe care le pregatesc cu cateva zile inainte,cu usa inchisa si cu mesajul "te rog, mami ,sa nu intri la noi "....Ma fac sa simt ca nu mai incape atata bucurie in inima mea si ii imbratisez si ii sarut  rostind la intamplare cuvinte de dragalasenie pe care mintea nu le mai controleaza parca...(nu pot da exemple:) ) Ei m-au facut pe mine mama,fara ei viata nu ar fi fost completa,ar fi avut o lipsa pe care nimic  nu o poate inlocui...
          .....Si mai sunt norocoasa...pentru ca IUBESC!Si pentru ca EL ma iubeste too.Pentru  ca,referindu-ma doar la aceste "doua zile",ma minunez de el cum le umple cu toata dragostea lui pentru mine golindu-le de orice gand sau lucru care nu are legatura cu noi doi...Cum stie sa aleaga totul,aratandu-mi ca inima mea e la el ,cum imi face "casa" in sufletul lui,cum nu ma lasa sa adorm fara el si cum stie sa ma trezeasca,aducand in somnul meu,prin glasul dulce al diminetii ,urari ca si cea de azi: "la multi ani de ziua numelui...Numele tau o sa ma insoteasca pana la sfarsit.. " Si atunci cum sa nu zic ca sunt norocoasa ,cand am langa mine o minune de care ma indragostesc ,de ani de zile,din ce in ce mai mult?
            Sa mai zic de parinti?de prieteni?sau de elevii mei?
            Gasesc atatea motive  in aceste doua zile care ma fac sa ma simt speciala pana la urmatoare celebrare.Viata e minunata,chiar daca nu in fiecare zi e ziua noastra.Iar atunci cand nu vedem nimic bun in viata noastra,atunci cand simtim ca dincolo de o anumita limita nu putem trece si ca secunda urmatoare nu mai are sfarsit...abia atunci se termina raul si incepe un alt drum,atunci se termina intunericul si se aprinde lumina,atunci lacrimile de suferinta si de dor se topesc  in lacrimi de fericire in bucuria imbratisarii, atunci se dezleaga sufletul  si ochii rad de drag si tot ce a fost greu  si am urat ,incepem sa iubim, pentru ca ne-a adus atata bucurie si ne-a facut mai puternici...

   LA MULTI ANI MIE! la multi ani tuturor care isi amintesc de mine in aceste doua zile...La multi ani vietii care in fiecare an incepe mai minunata,mai profunda,mai intelegatoare...

                                                                                       by me...

                                                                                                          dated:  on my nameday

                                                                                                          location:   my sweet home

                                                                     

Love Birds...: "E doar SAINT VALENTINE'S DAY !WTF?? :)) (hope u will get the right meaning)

Love Birds...: "E doar SAINT VALENTINE'S DAY !WTF?? :)) (hope u will get the right meaning)

"E doar SAINT VALENTINE'S DAY !WTF?? :)) (hope u will get the right meaning)

               V-ati intrebat vreodata daca exista DRAGOSTE cu adevarat?Daca sentimentul acela minunat pe care il ai atunci cand te indragostesti ,este chiar IUBIREA insasi???Sau doar vrem noi sa credem ca suntem atat de norocosi incat am dobandit cel mai inalt si mai profund lucru ,adica dragostea,pe care atatia oameni am auzit noi ca si-o doresc??
              Da...stiu ca pare  putin ciudat ceea ce scriu astazi ,(chiar de renumita " Saint Valentine's Day") si poate parea  in contradictie cu toate textele mele despre dragoste si despre iubirea accea,care daca nu e si perfecta ,inseamna ca nu exista,DAR,aceasta valentine's day se transforma mai degraba intr-o prefecatorie pe care unii (cei mai multi :(so sad..) prefera sa o accepte de teama  ca nu cumva sa recunoasca ca de fapt..ei nu iubesc..si nu sunt iubiti asa cum ar vrea sau  simt ca ar vrea sa fie sau ca pot ei sa iubesca...Si atunci ...se lasa in aceasta zi dusi de un val...general....al iubirii din toata lumea si a tuturor ,care ,de fapt,nu e a nici unuia....Si ofera cadouri..si flori...Si isi cumpara (sau isi fac cadou) lenjerie intima (si alte....),ca si cum doar de Saint Valentine we need this...Si se prefac ca AZI iubesc mai mult.....si daca AZI iubesc atat de mult....nu va mai fi nevoie sa iubesca pana la urmatorul st. valentine,care....din nefericire...nu va fi maine...nici poimaine...si nici macar luna viitoare....va fi abia la  anul (or let's say thanks god that the celabrate of this day its not on 29 february!!!:)))...Si timp de un an,ce vor face???vor strange bani de cadouri sau vacante?Sau va mai exista cate o zi de nastere(care si aceea e tot o singura data pe an...)sau cate o zi onomastica,adica a numelui(aici "iubirea" are mai multe sanse (finally!),pentru ca persoana poate sa aiba doua sau trei prenume....iar unii sfinti se sarbatoresc de cateva ori pe an...Ei bine...dar cei care nu au nume de sfant?? :))
           So...where is my problem concerning this special Day Of Love?
          Sa trecem la lucruri mai serioase...
          Avem un iubit...sau o iubita ( ma rog,o persoana pe care o iubim mult..-desi nu putem spune ca iubim mult( e pleonasm pentru mine )pentru ca daca iubim,nu putem decat sa iubim mult,caci daca iubesc putin,inseamna ca nu iubesc...)Asa.Si persoana asta iubita sau  mult iubita,oare doar azi are nevoie sa vada si sa simta ca o iubim??Fiti sinceri cu voi insiva : in calitate de persoane (mult)iubite,sunteti de acord sa vi se ofere atata (cat?)dragoste azi si pana data viitoare....almost nothing?or just some?DE CE DOAR AZI?Sau AZI mai mult??Si ieri??Si pana ieri??Sau maine?si dupa maine??De ce azi putem gasi prilejul sa-i spunem TE IUBESC in atatea moduri in care parca pana azi nici nu le-am simtit ca sunt acolo undeva in inima noastra,nici nu am stiut ca avem o imaginatie atat de vasta?sau doar pentru ca azi suntem mai insipirati??de cine sau de ce?de  sfantul valentin??de altii??daca nu iubirea noastra  pentru el ne insipra...atunci totul se reduce la o imitatie dureroasa a iubirii,indiferent cat de dulci ar fi inimioarele de ciocolata,oricat de fina ar fi dantela...,oricat de multi prieteni in love am avea ,oricat de sus ar zbura avionul to FARAYA in Liban ca sa petrecem acolo aceasta zi ...suntem jos daca nu simtim toate acestea in fiecare zi.
       NU sunt impotriva acestei zile si a nici unui prilej de a arata celui pe care il iubesti ca tu chiar il iubesti cu adevarat.Sa nu intelegeti gresit.Doar ca....da..e frumos...o zi pe an dedicata iubirii...A! uitasem:cei care sunt singuri TREBUIE neaparat sa si gaseasca un Valentine,even if its only for this Day...E asa de plina de iubire  ziua asta incat...unii ii pierd cu totul sensul,indragostindu-se for the moment si dupa un timp se vor intreba de ce nu simt ca iubesc...
     Iubirea nu vine intr-o zi si nu se poate demonstra intr-o zi.Chiar si atunci cand simtim ca ne-am indragostit intr-o clipa,clipa aceea este de fapt toata vesnicia iubirii pe care am cautat-o,am asteptat-o ,am intalnit-o intr-un mod in care toata viata noastra vom simti ca  a fost cel mai minunat mod in care se putea intampla ,calea cea mai dulce in care iubirea noastra putea veni la noi ,cheia unica si magica ce a putut sa ne deschida inima spre iubire...Si tot vesnicia asta pe care o simtim intr-o singura clipa e  doar inceputul infinitului de iubire pe care nu-l cunoastem inca,dar  caredin clipa aceea va incepe sa si reverse in inimile noastre dor si dragoste si dorinta ca sa faca din cele doua inimi una singura....
         Deci..iubiti din inima,nu doar ca asa este hotararea sau dorinta sfantului valentin de  ziua lui...Iubeste-l in fiecare zi,simte dorul de el si atunci cand te imbratiseaza..Spune -i TE IUBESC cu lacrimi de bucurie si lasa-l sa simta cat de fericita esti pentru ca el e al tau...Daruieste-te...Iubeste-l...Fa-l sa simta ca Tu esti pentru el si el  nu o sa plece niciodata pentru ca in iubirea ta se ragaseste  pe el, iar tu fara aceasta regasirea a lui insusi in iubirea ta,nu ai putea fi tu ..Nu iti formaliza iubirea si nu o face comuna doar ca asa fac si altii de sfantul valentin,caci inima ta nu e de ciocolata....nici de matase...nici un balon  nici o jucarie sau o pernita pe care altii au scris "te iubesc"-ul  acela comercial...Ci ,inima ta e iubirea ta pentru el...e  toata doar EL...



                                          by Larisa Maria Bernat
                                                 14 .02.2010

Love Birds...: In asteptarea unei minuni... (continuare la "Privind la stele cu ochii inchisi")

Love Birds...: In asteptarea unei minuni... (continuare la "Privind la stele cu ochii inchisi")

Come back!Come back to me....

    Il iubise mult....El fusese iubirea ei adevarata pentru  ca adevarul il simtise in suferinta dorului de el...O iubise si el,la fel de mult sau poate chiar mai mult.Dar acum, se aflau  in acel moment  in care curcubeul parea a nu se mai arata niciodata pe cerul dragostei lor.Desi ,isi doreau atat...

    El fusese inima ei si ea fusese pentru el cea fara de care el nu putea sa doarma nici macar o singura noapte...Iar el fusese pentru ea bratele fara a caror imbratisare noaptea ei ar fi fost oarba si fara vise...
    Ea fusese pentru el cea dulce ,cea mai dulce fiinta din lume care avea sa-i puna in brate sentimentul de  fi tatal fetitei lor,Cleopatra,pe care el atat si-o dorise ...Iar el fusese pentru ea singurul barbat din lume in care ea avusese  incredere,caruia ii daruise toata  viata si toata iubirea ei...Vazuse  in el bucuria iubirii intr-un cantec mereu nou in jurul lor care ii chema spre culmi si adancuri de dragoste pe care nu le-ar fi putut atinge decat impreuna.
   El fusese pentru ea cel care ii umplea inima de dragoste si numai cand ea vedea scris undeva numele lui,sau ii simtea pasii plini de dor  in fata usii dupa o zi in care nu se imbratisasera decat dimineata.... Iar ea era dorinta lui,visul lui pe care il putea lua in brate si il putea saruta sa se convinga ca e adevarat..
   Fusesera  facuti unul pentru altul si asta nu se mai putea schimba vreodata.Isi crescusera iubirea in fiecare clipa si fiecare se abandona pe el insusi  celuilat...Primeau infinit unul de la la celalalt pentru ca se daruiau fara limite.Fiecare exista doar pentru ca celalalt exista,traia pentru ca celalalt era fericit langa el...Atat de fericit!Cel mai fericit!Si cum poti sa nu simti ca mori de drag si de dragoste cand cel pe care tu il iubesti iti spune :"fara tine nu exista fericire...tu esti eu....nu am crezut niciodata ca iubirea te inalta atat de sus...ma faci sa ma simt infinit..te iubesc.." Nici nu mai poti sa-i raspunzi; sau sa-l saruti.Ar fi prea putin.Iti pierzi cuvintele...si cauntandu-le ,ochii se umplu de lacrimi de fericire si taci...Si tace si el.Pentru ca simte la fel.Si simt amandoi un dor pe care nu stiu cum sa-l implineasca...e un dor nesfarsit  care sa satura doar cu astfel de iubire...
    Dar....
   Dar  o astfel de iubire  isi asteapta acum revarsarea culorii dragostei lor in curcubeu peste tot ce le adusese despartirea de care ei nu vorbeau pentru ca inima lor nu putea primi asta...Ei nu se puteau  desparti....Ei se iubeau...
 Si totusi..iubirea lor plecase undeva...Sau se ascundea  si nu vroia sa se mai arate decat atunci cand cei doi ar fi chemat-o cu aceeasi putere ca la inceput.Iubirea adevarata cum fusese a lor,nu se multumeste cu rastimpuri de dragoste,ci ea creste in fiecare clipa aduncand in inima celor care si-o doresc nu doar fericire ci si putere de a iubi si mai mult....
   Ii era dor de ea...O simtea a lui....O simtea in gandul lui cum si-ar fi trecut mana prin par peste frunte spre tampla calda si parfumata daca ar fi fost langa el ...Ii simtea vocea ca un izvor rece ce rade  in mijlocul verii fierbinti si insetate,dar acum,din cauza absentei ei, vedea doar albia izvorului,caci, intre timp...secase...O auzea razand alaturi de fetita lor, bucurandu-se de copilarie si de joc...O vedea parca umbland prin casa si nici prezenta unui inger nu l-ar fi bucurat mai mult...Iar cand noaptea venea...aducea cu ea lacrimi si vise in care ea era langa el...Si iarasi  lacrimi la revarsari de zori si de o alta zi fara ea...
......................................................................................................................................................................
     Dorul ei de el....ii strangea inima.Nici frumusetea ei nu  o mai simtea...Cine era ea fara dragostea lui?Era plina de dor si de iubire pentru el.Dar fara el nu mai avea nimic...Plangea in inima ei in fiecare clipa  caci fiecare clipa  avea viata doar pentru ca lua viata din amintirea de el si din iubirea lor...Stia ca si el o iubeste  si sufera la fel de dor....dar se simtea vinovata ca nu facuse indeajuns poate pentru el de  a-i da puterea de care el avusese nevoie in acel moment al vietii lui...si a lor...Ii chema numele in soapta....Toate cuvintele lui de dragoste veneau in mintea ei din comoara inimii,acolo unde le pastra si care acum era deschisa si nu se temea ca cineva le-ar putea fura...Il strangea in brate sub pleoapele ochilor mari si plansi...Ar fi vrut sa-si intinda bratele in jurul gatului lui si sa  nu-l mai lase sa plece niciodata....Sa-l sarute si sa fie iarasi fericiti...Adormea  cu gandul ca el va veni in noapte si o va trezi adormind-o in imbratisarea lui calda...
  Dar acum era nevoie de multa putere si rabdare sa-si aduca dragostea inapoi....Nu mai conta cine gresise sau cine se simtea vinovat ...Amandoi se iubeau si erau unul iubirea celuilalt...pentru totdeauna...Aveau un drum greu de facut,dar la capatul lui vor fi mai fericiti si vor dobandi putere sa treca peste alte astfel de momente.

       Noaptea vine....Dorul incepe sa strige in inima numele celui drag care e departe....Fiecare aude chemarea celuilalt dar nu pot sa vina...Au nevoie de suferinta asta ca sa-si dea seama ca nu e nimic mai presus de iubirea lor...

      Intr-o zi ,se vor intoarce unul in bratele celuilalt...Vor plange  sau vor rade sau vor tacea ..Dar vor simti iubirea lor mai puternica ca niciodata si vor deveni unul al celeilalt mai mult decat fusesera pana acum...
     Ei sunt iubirea...Si altii se vor minuna de ei...



                  ( by   Larisa Maria Horgos,30 .01.2010)

In asteptarea unei minuni... (continuare la "Privind la stele cu ochii inchisi")

Cum sa pui in cuvinte tremurul unei inimi ce asteapta o intalnire??O intalnire adevarata ,cum aseara doar am sperat.Dar el m-a trezit lenes azi-dimineata si mi-a pus in auz o promisiune si o bucurie in suflet:ca in seara asta...ma duce la stele.Si tot ce am dorit aseara se va preface in adevar...


O sa ma ia de mana si o sa mi povesteasca despre iubire...toata povestea ei.Caci numai el o stie.Si asa cum o stie el nu o mai stie nimeni.Si chiar daca ar mai stii,eu numai din inima lui vreau sa o simt ,din vocea lui,pe care nu o cunosc inca,dar o simt...Simt cum o sa ma minunez de cat deprofund e!Si inima mea o sa-i spuna:TU pentru mine esti un dar...Iar el o sa taca.Pentru ca o sa simta minunarea mea .Da,in seara asta el va fi minunea.El e minunea mea.Si nimic nu poate patrunde acum in noul univers...Decat stelele...Si vocea lui.Atat.De ce mai e nevoie pentru fericire??A!De o rochita alba si parul jucaus prin noaptea dulce...

Astept...Parca nici nu mai pot sa scriu si in nici un caz sacred ca mie o sa mi se intample asta.Doua minuni se intalnesc...Si isi vorbesc si se simt.Si vor simti infinitul impreuna...ca asa sunt ei,infiniti si nebuni si dornici de minune.Se vor inalta sus...printre stele, impreuna...Se vor juca de-ascunselea si fiecare se va ascunde in inima celuilalt.Ce usor se vor gasit!Si se vor saruta....Ea il va saruta prima pentru ca de aseara ii simte dorul..Dar el a vrut sa doarma ,nu vrut sa mearga la stele,pentru ca a vrut sa-i umple inima de dorinta ,ca sa poata acum sa i-o topeasca de fericire,asa cum numai el stie.In seara asta ea o sa fie a lui,pentru ca inima lui o sa fie a ei.Si toate stelele vor fi ale ei.Si noapte peste tot...Si el ii va rasplati sarutul adormind-o pe pieptul lui ,soptindu-i din ce in ce mai incet ,chiar si dupa ce ea va adormi,caci stie ca inima ei inca il asculta,ca nu mai poate sa se intoarca la timpul in care el nu-i soptise,ca nu ma stie sa bata fara sa simta bataia inimii din pieptul pe care ea acum viseaza ..Si plange de atata fericire in adancul ei cald si linistit...I-a fost atat de sete de iubire!



(va urma)